Un proiect de modificare a Codului Rutier propune ca mașinile cu ITP expirat să fie radiate automat din circulație după o anumită perioadă.
Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică, la începutul lunii octombrie, un proiect de modificare a legii circulației.
Printre propunerile MAI se regăsește și cea referitoare la mașinile care au ITP expirat. Concret, după o anumită perioadă în care inspecția tehnică periodică (ITP) nu a fost refăcută, acestea vor fi radiate.
Conform proiectului de modificare a legii, „suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului intervine […] la data expirării sau, după caz, a anulării inspecției tehnice periodice și încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică”.
Ceea ce este și în prezent valabil. În momentul în care inspecția tehnică periodică expiră, înmatricularea mașinii este suspendată. Schimbarea importantă survine însă în ceea ce privește efectul pe termen lung ale expirării ITP.
„Radierea din evidență a unui vehicul se face, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea […] în cazul în care suspendarea înmatriculării vehiculului […] a operat pentru o perioadă neîntreruptă de 3 ani”, se precizează în proiectul elaborat de Ministerul de Interne.
Ceea ce înseamnă că mașinile a căror inspecție tehnică periodică a expirat de peste 3 ani, vor fi radiate automat din circulație.
În prezent, radierea din circulație a mașinii se face în mai multe situații. Astfel, cei care au dat la casat mașina sau le-a fost furată, ori pur și simplu nu o mai folosesc, pot cere radierea.
Proprietarul trebuie să depună la Direcția de Permise și Înmatriculări Auto următoarele acte:
De asemenea, se mai poate face radierea automată în cazul mașinilor declarate fără proprietar.
Iar dacă proiectul de modificare a Codului Rutier va fi adoptat, la aceste situații se va adăuga și lipsa ITP pentru o perioadă de 3 ani.
Practic, toți posesorii de vehicule vor fi obligați să refacă periodic ITP-ul, chiar dacă nu folosesc mașina. Altfel, aceasta va fi radiată, iar proprietarul va trebui să reia întreaga procedură de înmatriculare a vehiculului, ca și când l-ar introduce pentru prima dată în circulație.